Decizia CCR nr. 215/2014Paragraful 25
Paragraful 25
14. Analizând actele normative incidente în materia de faţă, Curtea Constituţională constată Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 reglementează, potrivit art. 1 din aceasta, cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operaţiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului sau operaţiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR). Art. 8 din ordonanţă, reglementând contravenţiile în acest domeniu, se raportează, desigur, tot la normele aceloraşi acte normative ale Uniunii Europene, stabilind două trepte de gravitate ale faptelor: la alin. (1) , faptele ce reprezintă încălcări foarte grave ale acestora, respectiv la alin. (2) , unde sunt prevăzute faptele ce constituie încălcări grave ale acestora.
Sursa oficială ↗