Decizia CCR nr. 221/2014Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.04.2014 · dosar 2.053/271/P/2008
Paragraful 29
20. Totodată, Curtea a subliniat faptul că părţile au posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală din 1968, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către judecătorii. De asemenea, s-a arătat că este asigurat şi dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie. Prin urmare, Curtea a conchis că, atâta vreme cât sunt respectate aceste limite, legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, oricâte grade de jurisdicţie consideră necesare; altfel spus, reglementările internaţionale nu impun un anumit număr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, care este deplin respectat.
Sursa oficială ↗