Decizia CCR nr. 222/2014Paragraful 12

8. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că eliminarea recursului împotriva sentinţei de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de natura cauzelor reglementate prin art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, în care nu se judecă infracţiunea ce a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, precum şi de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, ce are ca scop asigurarea celerităţii procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, cât şi exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se arată, totodată, că nicio dispoziţie a Legii fundamentale şi nici a actelor internaţionale nu reglementează dreptul la exercitarea tuturor căilor de atac în orice cauză şi că, în acest sens, art. 129 din Constituţie prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Se mai arată că nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 13 din Convenţie, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul de exercitare a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 521 din 27 aprilie 2010.