Decizia CCR nr. 210/2014Paragraful 32
Paragraful 32
28. Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul securităţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept. În acest sens sunt hotărârile din 20 octombrie 2011, 6 decembrie 2007 şi 2 noiembrie 2010, pronunţate în cauzele Nejdet Şahin şi Perihan Şahin împotriva Turciei, paragraful 56, Beian împotriva României (nr. 1), paragraful 39, şi Ştefănică şi alţii împotriva României, paragraful 31. De asemenea, prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României, paragraful 64, Curtea europeană de la Strasbourg a statuat că, în contextul mai multor modificări ale unei norme legale, atât claritatea, cât şi previzibilitatea impuse de noţiunea de "legalitate" au fost grav afectate.
Sursa oficială ↗