Decizia CCR nr. 184/2014Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.04.2014 · dosar 259/1.371/2012
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că au solicitat, prin intermediul instanţei de judecată, obligarea Societăţii Cooperative Meşteşugăreşti Igiena Mureş la plata contravalorii părţilor sociale deţinute de fiecare dintre ei anterior încetării calităţii de membru cooperator, prin retragere, în anul 2011, la valoarea reală, reactualizată a acestora, calculată în funcţie de situaţia activelor, precum şi a dividendelor cuvenite, potrivit situaţiei financiare anuale încheiate la sfârşitul anului în care a intervenit încetarea calităţii de membru cooperator. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că societatea cooperativă nu şi-a onorat, însă, obligaţia de a calcula şi a plăti aceste drepturi, invocând că cererea reclamanţilor privind plata actualizată şi reevaluată a părţilor sociale este inadmisibilă, întrucât valoarea părţilor sociale a rămas nemodificată, iar părţile sociale, potrivit art. 52 alin. (4) din Statut şi art. 59 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, nu sunt purtătoare de dobânzi. De asemenea, societatea a susţinut că nu poate fi obligată decât la plata unei sume reprezentând echivalentul valorii nominale a fiecărei părţi sociale, deoarece activul său net nu poate fi supus unei distribuiri către foştii membrii, acesta trebuind să fie integral conservat pentru că, în situaţia unei eventuale dizolvări, în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 1/2005, acesta ar trebui transmis către altă societate cooperativă, de aceeaşi formă.
Sursa oficială ↗