Decizia CCR nr. 186/2014Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.04.2014 · dosar 1.557/328/2013
Paragraful 24
17. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 521 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, sau Decizia nr. 634 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, prin care Curtea a reţinut că legiuitorul reglementează, în mod deosebit, această categorie de bunuri, ce fac obiectul dreptului de proprietate al composesoratelor - subiecte colective de drept, sub condiţia exploatării terenurilor forestiere în forme asociative şi cu respectarea regimului silvic. Limitele şi conţinutul acestui drept au fost stabilite însă în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."
Sursa oficială ↗