Decizia CCR nr. 182/2014Paragraful 9
Paragraful 9
6. Totodată, susţine autoarea excepţiei că prin alin. (2) al art. 21 din Constituţie se instituie garanţia respectării dreptului de acces la justiţie. Cu toate acestea, exercitarea dreptului de acces liber la justiţie este interzisă în perioadele pe care le stabileşte dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, fiind permisă numai după lungi perioade de timp. Deşi restrângerea exerciţiului unui drept poate avea loc numai în condiţiile reglementate de prevederile constituţionale ale art. 53, acestea nu sunt respectate de dispoziţiile de lege criticate. De asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează accesul la justiţie şi implicit eficacitatea acestui drept, stabilind că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită legal. Eficacitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare al cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate cu evidenţă de dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 în condiţiile în care accesul la justiţie este permis în termen de 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24, 36 luni, care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.
Sursa oficială ↗