Decizia CCR nr. 179/2014Paragraful 36

25. Curtea constată că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014**), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, a statuat constituţionalitatea acestor norme. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament diferit determinat de numărul mare de cereri. Totodată, Curtea a constatat că termenele introduse prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi în final respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim. Astfel că acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi trebuie să le respecte, fără a interveni să amâne aplicarea lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Prin urmare, Curtea a constatat că există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate.