Decizia CCR nr. 174/2014Paragraful 30
Paragraful 30
De asemenea, într-o altă decizie, având a analiza disproporţia susţinută de petenţi între indemnizaţie şi valoarea bunului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că trebuia definită de la început o formulă comună de indemnizare, că sectorul public suportă atât povara oricărui declin, cât şi profitul unei eventuale creşteri, că orice dezvoltare a societăţilor se explică şi prin factori exteriori, că trebuie să se ţină cont de evoluţia previzibilă şi că orice modificare a metodei alese ar fi subminat securitatea juridică şi aşteptările publicului, putând fi dezavantajoasă pentru foştii proprietari şi permiţând distorsiuni ale valorilor (Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii contra Regatului Unit).
Sursa oficială ↗