Decizia CCR nr. 175/2014Paragraful 47

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.03.2014 · dosar 4.613/2/2013
Paragraful 47
Astfel, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost numit în calitate de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pentru un mandat de 5 ani, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 25/2011 pentru numirea unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 15 decembrie 2011. Prin urmare, acesta şia desfăşurat activitatea la autoritatea publică menţionată în baza unui mandat acordat de Parlamentul României. Potrivit art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 15 iunie 2005, membrii Consiliului Comisiei beneficiau de o indemnizaţie pentru fiecare şedinţă la care erau prezenţi. În ceea ce priveşte personalul Comisiei, Curtea constată că salarizarea acestuia, potrivit art. 31 din ordonanţa de urgenţă menţionată, se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Comisiei.
Sursa oficială ↗