Decizia CCR nr. 171/2014Paragraful 41
Paragraful 41
Referitor la cererea formulată de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele nr. 778D/2013 şi nr. 779D/2013, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)", iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)". Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat în faţa instanţei judecătoreşti în cauza în care a fost ridicată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare, însoţit de notele scrise ale autorului excepţiei. Pentru aceste considerente, Curtea respinge cererea de extindere a obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la alte texte de lege, cerere formulată direct în faţa Curţii Constituţionale.
Sursa oficială ↗