Decizia CCR nr. 166/2014Paragraful 25
Paragraful 25
Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la invocarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie contravenţională, Curtea a mai arătat că, deşi jurisprudenţa constituţională recunoaşte incidenţa acestei norme convenţionale şi în materie contravenţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003), totuşi autorul excepţiei nu critică o eventuală lipsă de garanţii ale procesului echitabil în cazul săvârşirii unei contravenţii, astfel că această jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu are legătură cu critica autorului, care este nemulţumit de faptul că minimul amenzii contravenţionale stabilit de legiuitor este mai mare decât minimul amenzii penale stabilit de Codul penal. Curtea a mai remarcat, în acest context, că împrejurarea potrivit căreia o amendă penală poate atinge un cuantum mai mic decât amenda contravenţională nu conduce la concluzia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, aceasta fiind consecinţa individualizării pedepsei făcute de către instanţele judecătoreşti în procesul de stabilire a uneia dintre pedepsele astfel reglementate, ţinându-se cont de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta şi de probatoriu.
Sursa oficială ↗