Decizia CCR nr. 158/2014Paragraful 80
Paragraful 80
64. Însă, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Constituţie, potrivit cărora "(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia [...]", iar cât timp încrederea acordată Guvernului nu a fost retrasă, nu există temei constituţional pentru ca acelaşi Program de guvernare, aprobat de Parlament la învestitură, să fie din nou supus aprobării Parlamentului. Mai mult, pe parcursul exercitării mandatului, dacă apreciază că Guvernul nu îşi poate realiza funcţiile constituţionale sau programul politic în noua sa componenţa, Parlamentul, în îndeplinirea funcţiei sale de control, poate să retragă Guvernului încrederea acordată, prin promovarea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile art. 113 din Constituţie.
Sursa oficială ↗