Decizia CCR nr. 154/2014Paragraful 34
Paragraful 34
Totodată, Curtea a arătat că, "în condiţiile existenţei unei astfel de situaţii economice specifice, legiuitorul are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a interveni în lumina dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin măsuri adecvate în sensul prevenirii unor efecte negative ireversibile ori greu de înlăturat pentru întreaga societate pe termen mai lung din punct de vedere economic. O astfel de intervenţie legislativă, deşi constituie o măsură de limitare ori chiar de diminuare imediată a unor drepturi ale cetăţenilor pe termen scurt, trebuie evaluată din perspectiva ansamblului său de efecte atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Într-o asemenea lumină, ceea ce prevalează este perspectiva limitării şi chiar a înlăturării unor dezechilibre bugetare necesare relansării economice. Tot din această perspectivă, este greu de făcut o distincţie între interesul general şi cel particular al cetăţenilor, de vreme ce măsurile vizând restabilirea echilibrului bugetar vizează bunăstarea viitoare a societăţii, reprezentând, în ultimă instanţă, fiecare dintre indivizii ce o compun.
Sursa oficială ↗