Decizia CCR nr. 144/2014Paragraful 27

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, şi Decizia nr. 195 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004, că atunci când, garantând dreptul la apărare, Constituţia prevede, în art. 24 alin. (2) , că în timpul procesului părţile au dreptul la asistenţa unui avocat, înţelege prin aceasta o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prevăzute prin lege. Curtea a statuat că se instituie astfel "o puternică garanţie care previne desfăşurarea unor activităţi de asistenţă juridică de către persoane necalificate şi care scapă controlului profesional al barourilor de avocaţi" (Decizia nr. 66 din 21 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996). Curtea Constituţională a remarcat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Scopul unei asemenea opţiuni a legiuitorului îl reprezintă asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. În acest sens, Curtea a observat că astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială.