Decizia ÎCCJ nr. 1/2023 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.01.2023 · dosar 5.637/105/2019
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție 16. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 17. Cu privire la fondul chestiunilor de drept, instanța de trimitere a arătat că sunt posibile două interpretări: (i) o interpretare în sensul că, în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, general obligatorie, chiar în absența intervenției legiuitorului conform art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se impune recunoașterea, în favoarea celui vătămat, a dreptului la repararea pagubei, în cazul privării de libertate dispuse în cursul unui proces penal soluționat prin achitare, chiar în condițiile în care privarea de libertate nu a avut caracter nelegal, fiind o privare de libertate numai nedreaptă/injustă sau determinată de o acuzație penală netemeinică, potrivit considerentelor deciziei instanței constituționale; (ii) o interpretare în sensul că art. 539 din Codul de procedură penală nu asigură, chiar după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, temeiul legal pentru acordarea de despăgubiri numai în baza hotărârii penale de achitare a persoanei care a fost privată de libertate în cursul unui proces penal. ... ...
Sursa oficială ↗