Decizia CCR nr. 131/2014Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.03.2014 · dosar 43.312/299/2012
Paragraful 21
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât acestea instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravin dreptului la un proces echitabil. Reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care s-a constatat încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Menţionează în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Sursa oficială ↗