Decizia CCR nr. 117/2014Paragraful 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.03.2014 · dosar 536/1.259/2011
Paragraful 30
I. Din critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reiese că aceasta este nemulţumită, în principal, de faptul că Legea nr. 643/2002 modifică titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002, [articolul unic pct. 1], în sensul că termenul "administrarea consiliilor judeţene şi locale" se înlocuieşte cu "proprietatea consiliilor judeţene şi locale", fiind, astfel, schimbat regimul juridic al centralelor termice şi electrice de termoficare, respectiv dreptul de administrare al consiliilor locale şi judeţene asupra acestora a fost înlocuit cu dreptul de proprietate. Or, acest fapt este contrar prevederilor constituţionale referitoare la proprietate, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale, numai unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comunele, oraşele şi judeţele, precum şi municipiile declarate în condiţiile legii, pot avea bunuri în proprietate publică sau privată. Ca urmare, consiliile judeţene şi consiliile locale, în calitatea lor de autorităţi deliberative, nu pot avea un drept de proprietate publică, ci doar dreptul de administrare a bunurilor aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, aceeaşi terminologie este folosită şi la completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002, respectiv la introducerea art. 8 [articolul unic pct. 9].
Sursa oficială ↗