Decizia CCR nr. 96/2014Paragraful 39

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că astfel cum este definită autonomia publică locală prin legea specială, respectiv Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, în cuprinsul art. 3, aceasta constă în dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, că principiul autonomiei locale "nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale". De asemenea, textul de lege criticat se află într-o deplină concordanţă şi cu prevederile art. 137 alin. (1) din Constituţie, referitor la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare.