Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 385
Paragraful 385
100. Din jurisprudenţa Curţii cu privire la sintagmele "bunele moravuri" sau "morală publică" se desprinde ideea că acestea sunt concepte evolutive, care vizează de principiu norme de convieţuire şi de comportare în societate. Acestea se identifică şi trebuie înţelese "sub aspectul normelor de comportare socială a individului în manifestările şi în exprimările sale sub orice formă", găsindu-şi, între altele, expresie în "sentimentul public de pudoare şi decenţă, a cărui nesocotire nu poate fi tolerată de colectivitatea respectivă. Manifestările contrare moralei publice sunt social periculoase, pentru că neagă una dintre condiţiile de existenţă a societăţii şi pentru că împiedică educaţia tinerelor generaţii în respectul faţă de valorile morale ale societăţii. Morala publică şi bunele moravuri sunt valori fundamentale, consacrate de Constituţie. Drepturile şi libertăţile fundamentale pe care aceasta le prevede nu pot fi exercitate într-un mod contrar bunelor moravuri sau care ar aduce atingere moralei publice" (a se vedea, Decizia nr. 108 din 2 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996).
Sursa oficială ↗