Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 442

145. Acest text este folosit de Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, atunci când examinează limitele dreptului de proprietate. Pentru a analiza dacă o astfel de măsură este justificată, Curtea porneşte de la premisa existenţei în corpul art. 44 din Constituţie a unei dispoziţii exprese - exprimată sub forma unei condiţii speciale - care să permită instituirea la nivel legal a unor limite în privinţa dreptului de proprietate privată. Or, această dispoziţie expresă este reprezentată chiar de art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, propusă a fi eliminată. De aceea, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Curtea a constatat că, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie suprimat complet dreptul de proprietate (a se vedea Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013).