Decizia ÎCCJ nr. 23/2022 (RIL)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Prin sesizarea formulată, procurorul general a opinat în sensul că stabilirea competenței instanței de judecată să soluționeze cauze penale având ca obiect infracțiuni săvârșite de judecătorii și procurorii care au dobândit un grad profesional superior celui al instanței/parchetului în care își desfășoară efectiv activitatea trebuie să se raporteze la instanța/parchetul la care își desfășoară efectiv activitatea judecătorul/procurorul cercetat, și nu la gradul profesional superior al acestuia, soluția legală în rezolvarea problemei de drept analizate fiind ilustrată de cea de-a doua orientare jurisprudențială. S-a arătat că în analiza stabilirii competenței trebuie avută în vedere interpretarea gramaticală a textelor de lege incidente. Astfel, folosirea prepoziției compuse „de la“ alăturată instanței sau parchetului semnifică apartenența, funcționarea judecătorilor, respectiv a procurorilor la o anumită instanță, respectiv la un anumit parchet. În consecință, prin folosirea acestei prepoziții compuse la stabilirea instanței competente să soluționeze cauze în care sunt cercetați judecători sau procurori s-a avut în vedere instanța, respectiv parchetul la care aceștia funcționează efectiv. S-a susținut că la adoptarea acestei reglementări s-a avut în vedere faptul că o parte din infracțiunile ce ar putea fi săvârșite de magistrați sunt în strânsă legătură cu activitatea pe care o desfășoară la instanța/parchetul unde funcționează efectiv și nu au legătură cu gradul lor profesional. Pe de altă parte, dispozițiile legale care reglementează competența în cauzele penale privindu-i pe magistrați stabilesc un raport de echivalență între judecătorii și procurorii care își desfășoară activitatea la instanțe/parchete de același nivel. Stabilirea competenței personale a curților de apel și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele penale privind pe judecători și procurori prin raportare la instanța de judecată, respectiv parchetul de același nivel cu instanța de judecată la care funcționează aceștia, poate fi explicată prin faptul că legea procesual penală reglementează competența parchetelor în activitatea de urmărire penală prin raportare la competența instanțelor de judecată. În acest sens, art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală prevede că „Este competent să efectueze ori, după caz, să conducă și să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel“. De asemenea, legea procesual penală nu cuprinde nicio reglementare prin raportare la gradul profesional al procurorului sau judecătorului, ci doar reglementări privind apartenența acestora la o instanță sau parchet de un anumit nivel. În acest sens, s-a arătat că la art. 302 alin. (2) din Codul de procedură penală se face referire tot la procurori ce își desfășoară activitatea la un anumit parchet: „Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea urmăririi penale în acea cauză pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza.“ Astfel, s-a arătat că, în condițiile în care judecătorii și procurorii ce își desfășoară activitatea la același nivel de instanță/parchet (chiar dacă au grade profesionale diferite) au anumite competențe stabilite prin lege potrivit nivelului instanței/parchetului la care funcționează efectiv, cercetarea acestora trebuie să se facă de o instanță de același grad, și nu de instanțe de grad diferit, prin raportare la gradul profesional al magistratului. De asemenea, infracțiunile săvârșite de aceștia au, de regulă, legătură cu atribuțiile de serviciu prin raportare la instanța/parchetul la care își desfășoară activitatea, și nu la gradul profesional pe care îl dețin. Echivalența ce a fost avută în vedere la momentul stabilirii competenței de soluționare a cauzelor penale privind pe magistrați prin raportare la instanța/parchetul la care își desfășoară activitatea, și nu la gradul profesional se poate explica și prin prisma faptului că judecătorii de la instanțele inferioare nu pot dobândi niciodată gradul profesional de judecător corespunzător Înaltei Curți de Casație și Justiție fără să își exercite efectiv atribuțiile la instanța supremă. Totodată, s-a arătat că stabilirea competenței instanțelor de judecată prin raportare la gradul profesional, și nu la instanța/parchetul unde își desfășoară activitatea ar îngreuna foarte mult activitatea de urmărire penală, existând riscul ca urmărirea penală să fie efectuată de un organ necompetent, atunci când informația referitoare la gradul profesional nu poate fi obținută imediat. Astfel, în unele cauze în care se impune emiterea, de urgență, a unor măsuri de supraveghere tehnică există riscul ca urmărirea penală sau instanța care dispune măsurile să nu fie cea competentă (în situația în care urgența intervine după terminarea programului). În condițiile în care Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a modificat competența instanțelor de judecată, lărgind competența Înaltei Curți de Casație și Justiție prin adăugarea judecătorilor de la curțile de apel și a procurorilor de la parchetele de pe lângă curțile de apel, se constată că, dacă s-ar avea în vedere prima orientare jurisprudențială, competența Înaltei Curți ar trebui să vizeze și judecătorii care au grad corespunzător curții de apel, nu doar pe cei care funcționează efectiv la curțile de apel, precum și procurorii cu grad corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel. În consecință, problema expusă anterior și care înainte de modificarea Legii nr. 135/2010 prin Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală îi avea în vedere doar pe procurorii cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar care își desfășurau activitatea la parchete de nivel inferior, ar exista în continuare și ar avea acum în vedere și categoria judecătorilor, nu doar a procurorilor. S-a mai arătat că nu poate fi pus semnul egalității între noțiunile de „judecători sau procurori de la instanța sau parchetul“ și „judecători sau procurori cu gradul corespunzător unei instanțe/unui parchet“ întrucât atunci când legiuitorul a vrut să facă referire la o variantă sau alta a folosit strict acea terminologie, fiind evocate în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (3) și (4) și ale art. 57 alin. (2) și (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. S-a subliniat că raportarea la gradul profesional al judecătorului/procurorului a fost avută în vedere de legiuitor în ceea ce privește salarizarea. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la anexa nr. V, stabilește nivelul de salarizare al judecătorilor și procurorilor prin raportare la gradul profesional pe care îl au aceștia, și nu prin raportare la nivelul instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea. Faptul că gradul profesional superior față de instanța/parchetul la care își desfășoară activitatea un judecător sau procuror nu are nicio relevanță în stabilirea competenței după calitatea persoanei rezultă și din Decizia nr. 413 din 19 iunie 2018 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 24 octombrie 2018), paragrafele 25 și 26: „promovarea în grad profesional nu este o promovare autentică pentru că ea nu valorizează funcția aferentă instanței judecătorești, ci un element al acesteia, care nu poate exista de sine stătător decât în condiții de excepție, astfel cum s-a arătat anterior. Noul grad profesional obținut nu este aferent funcției pe care o exercită judecătorul la instanța judecătorească de nivel inferior, ci al unei alte funcții ce corespunde unui grad de jurisdicție superior (...)“. 26. Legiuitorul a realizat o ficțiune juridică în sensul că a reglementat posibilitatea judecătorului de la o instanță inferioară să promoveze în grad profesional, cu toate drepturile aferente, dar să exercite, în continuare, funcția de la instanța ierarhic inferioară; astfel, deși activitatea prestată [judecător la o instanță de rang inferior] nu corespunde cu gradul său profesional, judecătorul va avea rangul și va fi salarizat potrivit grilei de salarizare de la instanța ierarhic superioară, considerându-se că prestează aceeași muncă cu judecătorul de la o instanță de rang superior. Deși, ca expresie a egalității formale, este inechitabil ca la o muncă diferită, având în vedere nivelul instanței, doi judecători să fie retribuiți similar, legiuitorul a opus acestei inechități ideea de asigurare a bunei funcționări a justiției, aspect care justifică aplicarea egalității materiale în locul celei strict formale (…) ... ...