Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 724
Paragraful 724
389. Sub aspectul conţinutului soluţiei legislative propuse prin noua redactare a art. 134 alin. (1) din Constituţie, este criticabilă opţiunea pentru contestarea hotărârilor referitoare la cariera magistraţilor, pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excluzându-se competenţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi în ceea ce priveşte cariera magistraţilor. Posibilitatea contestării lor în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ar asigura soluţionarea mai rapidă a acestei categorii de litigii, degrevarea instanţelor şi evitarea cheltuielilor de judecată. Curtea constată în acest sens că noţiunea de "carieră a judecătorilor şi procurorilor" cuprinde o problematică foarte largă, astfel cum rezultă din dispoziţiile titlului II - Cariera judecătorilor şi procurorilor al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: admiterea în magistratură, formarea profesională iniţială, numirea judecătorilor şi procurorilor ca urmare a promovării examenului de capacitate, formarea profesională continuă şi evaluarea periodică a acestora, promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detaşarea şi transferul, suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător sau procuror, magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceasta înseamnă şi încărcarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod direct, cu toate eventualele contestaţii vizând această problematică.
Sursa oficială ↗