Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 767
Paragraful 767
427. Adoptarea acestei soluţii legislative impune corelarea prevederilor art. 146 lit. b) cu cele ale art. 147 alin. (3) din Constituţie, respectiv eliminarea ipotezei în care tratatul sau acordul internaţional nu a fost supus controlului a priori de constituţionalitate. Urmând logica normelor constituţionale, eliminarea acestei ipoteze ar avea ca efect excluderea tratatelor sau acordurilor internaţionale de la controlul a posteriori, acestea nemaiputând forma obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie. Desigur că, în sine, şi această soluţie legislativă este discutabilă, câtă vreme unele aspecte de neconstituţionalitate pot fi sesizate numai în practica aplicării dispoziţiilor respective, adică după ratificarea tratatului internaţional.
Sursa oficială ↗