Decizia ÎCCJ nr. 24/2022 (RIL)Punctul I
Punctul I
I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
13. La data de 26 august 2022, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept:
1. Dacă drepturile bănești privind diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere, reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004), nepublicată în Monitorul Oficial al României, trebuie acordate de statul român indiferent de plata acelorași drepturi de către aliații/organizațiile internaționale/partenerii externi sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop, având în vedere și acordurile/înțelegerile tehnice europene sau internaționale încheiate în acest sens, existând totodată dificultăți din partea unităților angajatoare în a face dovada încasării drepturilor bănești de către reclamanți din partea aliaților/organizațiilor internaționale/partenerilor externi, întrucât sumele de bani au fost virate direct în contul personal al participanților la misiuni. ...
2. Dacă prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 se interpretează în sensul că diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere au ca scop acoperirea cheltuielilor legate de instalarea, întreținerea și orice alte cheltuieli uzuale în legătură cu locul misiunii, similar sumelor stabilite de organizațiile internaționale sub denumirea Boarding and Lodging Allowance (BLA) - acordată de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Mission Subsistence Allowance (MSA) - acordată de Organizația Națiunilor Unite, Daily Subsistence Allowance (DSA) - acordată de Consiliul Uniunii Europene sau au un scop diferit, respectiv acoperă riscul/alte inconveniente de ordin moral la care este supus personalul participant în teatrele de operații în cadrul misiunilor în afara teritoriului statului român. ... ...
14. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 31 august 2022, formându-se Dosarul nr. 1.847/1/2022, cu termen de soluționare la 14 noiembrie 2022. ... ...
Sursa oficială ↗