Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 909
Paragraful 909
II. Cu privire la competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, se reţine că norma de referinţă în cadrul acestui control este art. 152 din Constituţie. Dacă alineatul (3) al acestui articol cuprinde condiţii extrinseci iniţiativei, primele două alineate se referă la cele intrinseci acesteia. În cadrul acestei din urmă categorii, constatăm că al doilea alineat al art. 152 priveşte interdicţia suprimării unui drept, a unei libertăţi fundamentale sau a unei garanţii a acestora, astfel încât pot fi adoptate, pe calea revizuirii Constituţiei, reglementări care au consecinţe pozitive asupra acestora; în schimb, primul alineat al art. 152 din Constituţie vizează o interdicţie totală de reglementare. Rezultă că legiuitorul constituant originar de la 1991 a impus obligaţia pentru cel derivat ca modificările aduse Constituţiei să nu se refere la conţinutul actualelor dispoziţii ale art. 1 alin. (1) şi (2) , art. 8 alin. (1) , art. 13 sau art. 124 alin. (3) , decât în condiţiile modificării art. 152 alin. (1) din Constituţie.
Sursa oficială ↗