Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 981
Paragraful 981
Dreptul la identitate trebuie susţinut de stat, prin măsuri pozitive (a se vedea, în acest sens, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011), şi nu împiedicat/îngreunat. Pentru că de multe ori o asemenea acţiune a statului poate duce la consecinţe insurmontabile şi ireversibile cu privire la viaţa unei minorităţi naţionale (a se vedea situaţia minorităţii germane din România, care, datorită politicii regimului comunist, în prezent, mai numără aproximativ 36.000 de persoane din cele 400.000 existente în 1954, sau situaţia din Ucraina, unde legea privind limbile regionale ale minorităţilor naţionale a fost abrogată, stârnind reacţii de dezaprobare din partea multor state europene, inclusiv România).
Sursa oficială ↗