Decizia CCR nr. 64/2014Paragraful 29
Paragraful 29
În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că procedura împărţelii pe cale judecătorească a bunurilor deţinute în coproprietate intervine numai în situaţia în care nu se realizează acordul de voinţă al tuturor coproprietarilor cu privire la modul de partajare a bunului comun, iar potrivit art. 673^4 din Codul de procedură civilă din 1865, în tot cursul procesului, instanţa de judecată este obligată să stăruie ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială, pronunţând o hotărâre care să consfinţească înţelegerea acestora. Chiar în situaţia în care nu intervine acest acord pe parcursul judecăţii, potrivit prevederilor legale incidente, manifestarea de voinţă a părţilor este determinantă în stabilirea etapelor şi a modalităţii de partajare.
Sursa oficială ↗