Decizia CCR nr. 53/2014Paragraful 7

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, potrivit Legii fundamentale şi dreptului comunitar, politica de concurenţă are două componente, prima priveşte stabilirea regulilor precise ale mecanismului concurenţial şi de descurajare/cenzurare/sancţionare a practicilor comerciale restrictive, iar a doua priveşte crearea mecanismului de control şi sancţionare a practicilor neconforme concurenţei, ca bază şi condiţie sine qua non a economiei de piaţă. Prin Legea nr. 357/2005 legiuitorul naţional a transpus în norme legale primul imperativ, iar prin Legea nr. 21/1996 a răspuns celei de a doua obligaţii constituţionale. Prin art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012 legiuitorul naţional a derogat însă de la principiile legii concurenţei, printr-o normă contrară Legii fundamentale "şi obligaţiilor asumate prin tratat, respectiv dreptul comunitar, cu referire specială la Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice", anulând practic mecanismul concurenţial. Prin urmare, textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care este înţeles în sensul statuării unui monopol pe piaţa energiei electrice în favoarea unui singur agent economic, indiferent care ar fi acesta, în detrimentul tuturor agenţilor economici prevăzuţi de Legea nr. 357/2005 care asigură în condiţii determinate concurenţa în activitatea de administrare a pieţelor de interes public.