Decizia CCR nr. 56/2014Paragraful 112
Paragraful 112
Din punctul de vedere al rezolvării conflictului de legi în timp, prin determinarea legii aplicabile situaţiilor juridice şi efectelor acestora atunci când intervin reglementări succesive, Curtea reţine că, în cazul de faţă, situaţia juridică ce s-a născut în temeiul legii vechi o constituie dobândirea personalităţii juridice a unei asociaţii - cu toate drepturile şi obligaţiile pe care aceasta le implică -, prin înscrierea în registru, aşa cum dispune instanţa judecătorească prin încheiere, după ce verifică legalitatea cererii de înscriere şi a următoarelor acte: actul constitutiv, statutul asociaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial şi dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia. Este evident că, în ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate ale actului constitutiv - ca act juridic civil, se aplică legea în vigoare la momentul încheierii acestuia, însă o anumită denumire a asociaţiei nu reprezintă o condiţie de validitate, ci o prerogativă a personalităţii juridice.
Sursa oficială ↗