Decizia CCR nr. 22/2014Paragraful 30

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, şi anume la data de 18 decembrie 2002, în art. 114 alin. (4) din Constituţia din 1991 era prevăzută o singură condiţie pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, şi anume existenţa unei situaţii excepţionale care să justifice urgenţa reglementării; în prezent, art. 115 alin. (6) din Constituţia revizuită în anul 2003 interzice adoptarea, prin ordonanţă de urgenţă, a unor reglementări de natură a afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, însă aceste prevederi constituţionale nu pot fi aplicate retroactiv. Se mai arată că legiuitorul are opţiunea de a stabili termene diferite de prescripţie pentru acţiunile în justiţie, în funcţie de regimul juridic aplicabil imobilelor ce fac obiectul măsurilor reparatorii, termenul de 6 luni instituit prin textul de lege criticat este unul rezonabil, iar eliminarea sa ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice civile, în contradicţie cu cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.352 din 10 decembrie 2008.