Decizia CCR nr. 20/2014Paragraful 33

De altfel, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală de către organele de urmărire penală şi de instanţa de judecată. Eventualele abuzuri ale procurorilor sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care face referire autorul excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestuia, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.