Decizia CCR nr. 7/2014Paragraful 29

Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013, Curtea a observat, mai întâi, că, deşi a stabilit prin jurisprudenţa sa în materie reperele unui comportament constituţional, în sensul că obligaţia de plată a taxei pentru serviciul public de televiziune, la care fac referire dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, incumbă doar persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective, totuşi, în practică, atât unele instanţe judecătoreşti, cât şi prestatorul acestor servicii, în calitate de colector al respectivei taxe, sau mandatari ai acestuia, manifestă o conduită contrară celor statuate de instanţa de contencios constituţional. În continuare, Curtea a constatat că instituirea unei taxe fără beneficiul efectiv al unei contraprestaţii contravine prevederilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) sub aspectul respectării justei aşezări sau a proporţionalităţii sarcinii fiscale. Totodată, Curtea a observat că, pe fondul unor vicii de tehnică legislativă a normei juridice examinate, referitoare la lipsa de consecvenţă, claritate şi precizie a legiuitorului, care echivalează cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, printr-un proces sistematic de interpretare şi aplicare eronată din partea subiectelor de drept abilitate să le aplice, au fost deturnate de la scopul lor legitim, iar o consecinţă evidentă a acestui fenomen în continuă desfăşurare o reprezintă chiar faptul că pe rolul Curţii Constituţionale se află pendinte şi alte cauze ce privesc excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea criticată, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.