Sari la conținut

Decizia CCR nr. 8/2014Paragraful 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.01.2014
Dosarul
11.792/85/2012

Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, a statuat că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie