Decizia CCR nr. 2/2014Paragraful 91

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.01.2014 · dosar 848A/2013.L
Paragraful 91
Actualul Cod penal prevede în Partea specială, Titlul VI - Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, Capitolul I - Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul în art. 253^1, infracţiunea conflictului de interese, şi anume: "Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.
Sursa oficială ↗