Decizia CCR nr. 3/2014Paragraful 7
Paragraful 7
Potrivit prevederilor art. 133 alin. (1) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, motiv pentru care trebuie să acţioneze în acest sens, inclusiv în ceea ce priveşte actele normative referitoare la autoritatea judecătorească. În aceste condiţii, conform prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului avizează proiectele de acte normative care privesc activitatea autorităţii judecătoreşti. În condiţiile prevăzute de lege, avizul Consiliului este obligatoriu a fi cerut, dar desigur nu şi de a fi urmat. În cazul în care nu este cerut, ceea ce este obligatoriu, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 1 alin. (3) din Constituţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectarea legilor este obligatorie, chiar şi de către Parlament. Nesolicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii echivalează cu o nesocotire a acestor prevederi. Aşa cum rezultă din Raportul asupra abrogării art. 74^1 din Codul penal, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, care era Camera decizională, a întocmit acest raport fără să fi solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Camera Deputaţilor, pe baza raportului Comisiei, a adoptat textul criticat de neconstituţionalitate fără avizul C.S.M., ceea ce are ca efecte încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Sursa oficială ↗