Decizia CCR nr. 512/2013Paragraful 15
Paragraful 15
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că textele legale criticate prevăd că procedurile administrative prevăzute în titlul VII al Legii nr. 247/2005 se suspendă până la 15 mai 2013. Cum obiect al cauzei aflate pe rolul instanţei de fond îl reprezintă cenzurarea atitudinii autorităţilor publice implicate în procedurile de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 247/2005, deoarece nu a fost pusă în executare o decizie irevocabilă prin care au fost obligate la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, se constată că dezlegarea în această cauză depinde de soluţia ce va fi dată în cazul excepţiei de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗