Decizia CCR nr. 512/2013Paragraful 22
Paragraful 22
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, constată că prevederile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Suspendarea, pe o perioadă determinată, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu duce la crearea unui tratament discriminatoriu în exercitarea acestui drept, cu atât mai mult cu cât măsura contestată urmăreşte identificarea posibilităţilor de acordare a despăgubirilor.
Sursa oficială ↗