Decizia CCR nr. 528/2013Paragraful 59
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 12.12.2013
- Dosarul
- 1.436/118/2013
De altfel, cu privire la caracterul rezonabil al eşalonării plăţii unor drepturilor salariale prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, măsuri instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens fiind Decizia de inadmisibilitate din 4 septembrie 2012, pronunţată cu privire la Cererea nr. 57.265/2008 introdusă de Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României. Prin această decizie, Curtea europeană a statuat că plata eşalonată a sumelor datorate de stat nu poate fi considerată nerezonabilă, având în vedere, pe de o parte, că o parte substanţială din creanţe a fost deja plătită reclamanţilor, sumele plătite fiind actualizate de fiecare dată în raport cu indicele preţurilor de consum din data plăţii, precum şi faptul că nu există vreun indiciu care să sugereze că, pe viitor, Guvernul ar avea intenţia de a nu respecta calendarul plăţilor.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.