Decizia CCR nr. 523/2013Paragraful 37

În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că "examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele." (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011). Prin urmare, prevederile art. 522^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt norme de trimitere, care nu preiau însă tale quale, aşa cum încearcă autorul excepţiei să acrediteze, alte exigenţe legale ale instituţiei la care se face trimitere, deoarece norma de trimitere încorporează numai în sens material norma la care face trimitere, fiecare rămânând, din punct de vedere formal şi organic, diferită şi autonomă.