Decizia CCR nr. 500/2013Paragraful 24
Paragraful 24
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 74 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.
Sursa oficială ↗