Decizia CCR nr. 486/2013Paragraful 37
Paragraful 37
Totodată, Curtea a mai constatat că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea, legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece domeniul său de aplicare vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal, neguvernând activitatea organelor cu atribuţii în materia abaterilor disciplinare. De altfel, hotărârea comisiei de disciplină poate fi contestată în faţa unui judecător, care, respectând exigenţele prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului la apărare, ascultă în mod obligatoriu la locul de deţinere persoana condamnată şi procedează la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.
Sursa oficială ↗