Decizia CCR nr. 462/2013Paragraful 44

Potrivit art. 11 alin. (4) din lege, în cazul în care reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale învecinate recunosc reciproc hotarele, astfel cum acestea au fost delimitate şi marcate de către comisia de delimitare, în baza lucrărilor tehnice de cadastru, acestea rămân definitive şi reprezintă limitele oficiale ale respectivei unităţi administrativ-teritoriale. În caz contrar, şi anume atunci când procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, art. II din Legea nr. 133/2012 [...] instituie atribuţia prefectului de a iniţia concilieri asupra documentaţiei de delimitare, iar atunci când acestea nu se finalizează cu semnarea proceselor-verbale de delimitare a hotarelor, prefectul sesizează instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale." Din analiza prevederilor art. 11 alin. (3) -(7) din Legea nr. 7/1996, Curtea a constatat că "există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume, fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat."