Decizia CCR nr. 466/2013Paragraful 7

Astfel, cu privire la admisibilitatea excepţiei invocate, solicită schimbarea jurisprudenţei recente a instanţei de contencios constituţional, stabilită prin deciziile nr. 202/2013 şi 212/2013, arătând că, fiind vorba despre un text de lege supus unei interpretări printr-un recurs în interesul legii, obligatorie conform dispoziţiilor legale, acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate decât în forma în care se găseşte, urmare a interpretării respective. Totodată, apreciază că este firesc ca excepţia de neconstituţionalitate invocată să aducă critici aspectelor reţinute prin decizia de interpretare, de vreme ce, în lipsa acestora, textul legal ar avea aceeaşi formă anterioară interpretării, iar excepţia de neconstituţionalitate nu şi-ar găsi rostul. Prin urmare, arată că excepţia este admisibilă, întrucât interpretarea textului de lege nu poate fi distinsă de textul în sine, împreună alcătuind un tot, deoarece, odată admis recursul în interesul legii, modul de interpretare statuat este obligatoriu, conform art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865.