Decizia CCR nr. 460/2013Paragraful 162
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.11.2013
- Dosarul
- 709E/2013.B
Având în vedere însă cele două interpretări de care este susceptibil textul în discuţie: pe de o parte, interpretarea realizată de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, potrivit căreia termenul "aceeaşi" instituit de legiuitor nu poate fi interpretat ca fiind sinonim cu "toate", legiuitorul evidenţiind tocmai identitatea funcţiei eligibile respective, în cauza de faţă funcţia de consilier judeţean, iar, pe de altă parte, interpretarea realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform căreia, "odată constatată definitiv existenţa unei stări de incompatibilitate, persoana în sarcina căreia această stare a fost stabilită decade din dreptul de a mai ocupa orice altă funcţie de natura celei care a generat starea de incompatibilitate", în cazul de faţă inclusiv funcţia de senator, Curtea Constituţională constată că trebuie să existe o concordanţă între litera şi voinţa iniţială a legiuitorului.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.