Decizia CCR nr. 442/2013Paragraful 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.10.2013 · dosar 46.153/3/2012
Paragraful 31
În ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană invocată, Curtea Constituţională a constatat că, prin Hotărârea din 7 iulie 2011 - Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii, pronunţată în cauza C-310/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată de Curtea de Apel Bacău şi respinsă ca inadmisibilă. Curtea de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej, că nici art. 15 din Directiva 2000/43 şi nici art. 17 din Directiva 2000/78 - texte pe care Curtea a fost solicitată a le interpreta - nu conţin drept criteriu de discriminare, şi deci de aplicare a unor sancţiuni de către statul membru, criteriul categoriei socio-profesionale; totodată, cu privire la relaţia dintre instanţa naţională şi Curtea Constituţională, abordată sub aspectul efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa europeană, a afirmat, în realitate, că "... nu este posibil (...), fără a fi încălcată repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, să se confere supremaţie normei respective a Dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept naţional sau a interpretării date acesteia [de către instanţa de contencios constituţional - n.n.]" (paragraful 47).
Sursa oficială ↗