Decizia CCR nr. 418/2013Paragraful 24
Paragraful 24
Guvernul, în dosarele nr. 330D/2013 şi nr. 341D/2013, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece prevederile legale criticate nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor. De aceea, a accepta susţinerile autorilor excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. În sensul celor expuse, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, şi Decizia nr. 320 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. din 366 din 30 mai 2012.
Sursa oficială ↗