Decizia CCR nr. 413/2013Paragraful 62

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.10.2013 · dosar 551A/2013.L
Paragraful 62
3. Din coroborarea dispoziţiilor constituţionale, apare cu evidenţă că legile şi regulamentele parlamentare sunt acte normative distincte, cu obiect de reglementare diferit. Astfel, în vreme ce legea reglementează totalitatea relaţiilor sociale, fiind adoptată de Parlament în virtutea supremaţiei şi plenitudinii sale legislative, regulamentul parlamentar îşi circumscrie sfera de incidenţă la organizarea şi funcţionarea celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, din punct de vedere funcţional, regulamentele parlamentare se limitează la cadrul relaţiilor din interiorul autorităţii legiuitoare, fără să contravină sau să se substituie prevederilor legii. În mod corelativ, Constituţia impune o limitare puterii legiuitoare, în sensul că aceasta nu poate interveni printr-o lege în domeniul organizării şi funcţionării Parlamentului.
Sursa oficială ↗