Decizia CCR nr. 391/2013Paragraful 17

Avocatul Poporului opinează în sensul că nu poate fi reţinută critica prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, neexistând o discriminare între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Apreciază că textele de lege criticate nu conţin prevederi contrare liberului acces la justiţie. Precizează că legiuitorul, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul liber la justiţie. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege ce formează obiect al excepţiei sunt clare şi precise, având în vedere destinatarii săi, adică funcţionarii publici şi personalul silvic. În acest sens, invocă Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Vogt împotriva Germaniei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că nivelul de precizie cerut de legislaţia internă depinde într-o mare măsură de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperă şi de calitatea destinatarilor săi, iar prin Hotărârea din 25 august 1993, pronunţată în Cauza Chorherr împotriva Austriei, a statuat că revine în primul rând autorităţilor naţionale sarcina de a interpreta şi aplica dreptul intern (paragraful 25). Observă că, de altfel, problema pe care o ridică autorul sesizării priveşte, în realitate, modul de interpretare a textelor criticate şi că asemenea critici nu privesc constituţionalitatea acestora, ci, pe de o parte, modul de interpretare şi aplicare a acestora, iar, pe de altă parte, soluţia legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, completarea dispoziţiilor legale ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparţine instanţelor judecătoreşti.