Decizia CCR nr. 383/2013Paragraful 135

Rezultă aşadar că legiuitorul s-a conformat Deciziei nr. 1/2012 a Curţii Constituţionale, în sensul că a eliminat reglementarea alternativă a aplicării măsurilor referitoare la gestionarea problemei câinilor fără stăpân, stabilind o ordine a soluţiilor şi termene ferme de aplicare a lor. Faptul că una dintre aceste soluţii, ultima la care se poate recurge, este eutanasierea, nu este de natură să susţînă pretinsa încălcare a deciziei Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat sub acest aspect, reţînând că "nu constată neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute de legea criticată în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân", aşadar nici a măsurii eutanasierii. Curtea a statuat că "adoptarea măsurilor concrete care să ţînă sub control fenomenul câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului", legiuitorul fiind cel chemat să reglementeze condiţiile concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat. Considerentele Curţii Constituţionale sau fundamentat şi pe concluziile similare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, prin care s-a reţinut (paragraful 59) că "[...] Nu este de datoria Curţii de a înlocui autorităţile naţionale competente în stabilirea politicii celei bune care trebuie adoptată pentru soluţionarea problemelor de sănătate şi siguranţă publică, cum este problema câinilor fără stăpân din România. În această privinţă Curtea acceptă faptul că nu trebuie impusă o sarcină imposibilă sau exorbitantă autorităţilor fără să se ţînă seama în special de alegerile pe care acestea trebuie să le facă prin raportare la priorităţi şi resurse [...] aceasta reiese din marja largă de apreciere de care se bucură statele [...] în domenii dificile cum este cel în speţă [...]".